Simona Halep, a treia jucătoare de tenis a lumii, i-a acordat un interviu spectaculos fostei campioane a sportului alb, Chris Evert! Jucătoarea noastră a vorbit deschis despre mai multe subiecte tabu.
Simona Halep (29 de ani) a făcut destăinuri spectaculoase despre începuturile carierei, dar și despre un subiect sensibil, operația de micșorare a sânilor! A fost un sacrificiu imens, pe care Simona nu îl regretă! Dimpotrivă, încurajează și alte fete care trec printr-o situație asemănătoare să îi urmeze exemplul!
Halep, dublă câștigătoare de Grand Slam, a mai povestit cum s-a luptat cu timiditatea și singurătatea în perioada adolescenței! Momentele în care se afla departe de familie au întărit-o, iar mai târziu au ajutat-o să facă față față unor obstacole și mai mari.
„Fratele meu juca tenis în Constanța, iar eu mergeam să îl văd împreună cu părinții noștri! Dintr-o dată, am luat racheta și am intrat pe teren. M-am îndrăgostit de tenis din prima! Fratele meu este cu 6 ani mai mare și mă lua mereu cu el să jucam diferite jocuri, fotbal, tenis, cu ceilați copii. La 16 ani am câștigat Roland Garros la junioare și am devenit numărul 1! Am zis că trebuie să trec la un al nivel și nu am mai vrut să joc la junioare, așa că m-am mutat la București, pentru că aveam mai multe oportunități aici: mai mulți parteneri de antrenament, mai mulți antrenori.
M-am mutat singură, fără familie, într-un hotel în care se aflau și alte jucătoare de tenis. Eram foarte timidă pe atunci și nu mi-am făcut mulți prieteni, decât din lumea tenisului. Antrenorii se purtau frumos cu mine, dar aveam și momente grele, mă simțeam singură de multe ori! Asta m-a întărit! Nu m-am gândit niciodată că voi fi în Top 5 sau Top 3, dar am crezut mereu în mine, am crezut că pot progresa în permanență”, a mărturisit Simona Halep.
„Cred că după operația de micșorare a sânilor te-ai simțit mai liberă și cred că e un lucru extraordinar că ai vorbit deschis despre asta! Pentru că și alte femei se confruntă cu problema asta, te felicit!”, i-a transmis Chris Evert româncei, la care Simona Halep a oferit o declarație plină de sinceritate:
„Despre operație, vreau să spun că nu am vorbit 7 sau 8 ani, am fost prea timidă să ating subiectul! A fost un subiect prea personal, așa că l-am ținut pentru mine, dar au trecut deja vreo doi ani de când împărtășesc cu ceilalți acest lucru. Încurajez toate fetele care se confruntă cu problema asta să urmeze exemplul meu! Pentru mine a fost un impediment pentru a juca tenis! Spatele mă chinuia în acele momente. Deci fără operație nu aș fi putut ajunge în top!”, a conchis Simona.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER